miercuri, 10 februarie 2010

Fapt divers: Un bolnav grav ne arata jumatatea goala a paharului

Un bolnav grav a mobilizat in ajutorul sau o impresionanta armata de forte. Are un site propriu de tip jurnal in care isi tine la curent sustinatorii cu evolutia bolii lui. Are hashtag twitter si in twittosfera este frecvent re-ciripit. O multitudine de bloguri au scris, rescris si foarte multi consumatori de bloguri au retransmis mesajul despre campania de strangere de fonduri in favoarea acelei persoane. Strangere de fonduri necesare unei operatii in strainatate. Cu multa atentie poate fi pus pe hartie un model de comunicare in media sociala, un model de campanie sociala, chiar de fundraising online, dar mai ales despre cum se manifesta publicul din zona online ca sustinator al unei cauze. Si dovada ca aceste publicuri din online sunt publicuri ALE UNEI CAUZE, in sensul dat de teoriile comunicarii. Nota generala a acestei miscari sociale de masa in online este aceea de solidaritate, de putere, de "da mesajul mai departe!". De satisfactie ca foarte multe persoane care nu se cunosc, sunt capabile sa adune banut cu banut in contul de campanie. Insa aceasta parte pozitiva a campaniei ad-hoc ascunde ceva.
In primul rand, faptul ca acest caz, al unui bolnav grav, este semn ale unei disfunctionalitati grave a sistemului medical din Romania. Premisa fundamentala este ar trebui sa ne consideram protejati de sistemul medical, care este sustinut printr-un mecanism de colectare de fonduri de tipul intr-ajutorare mutuala. In realitate, in cazul amintit, operatia nu este acoperita de calitatea de asigurat. Operatia se poate realiza numai afara si contra cost. Nimeni nu se intreaba de ce? Pentru ca asa merg lucrurile in Romania? De ce merg asa si de ce ne aplecam asupra unui caz particular si nu ne revoltam impotriva sistemului? De ce acceptam sa contribuim la astfel de fonduri de salvare, dar aceasta masa de internauti online nu se transforma intr-o masa de cetateni off-line care sa iasa in strada impotriva sistemului, printr-un protest civic?

In al doilea rand, pe de o parte ar trebui sa ne bucuram, pe de alta parte sa ne intristam. Pentru ca aceasta mobilizare de forte in internet si mai ales prin media sociala ne mai spune ceva: despre decalajul digital intre membrii unei societati. Poate in Romania sunt foarte multe cazuri grave, nu este nevoie sa le asezam pe trepte, sa le ierarhizam. Poate este un vecin de scara, de cartier, un vecin. Sau un homeless. Ei cum sa ceara bani, cum sa stranga fonduri pentru a iesi din necaz? Nu au calculator, nu au acces la internet, deci nu sunt nici dotati tehnologic si nici alfabetizati digital. Si nici-daca le-ar avea pe astea-nu ar sti sa mobilizeze lumea, nu ar sti cum sa comunice. Da, aceasta poveste ne arata cum segregarea tehnologica si accesul la media sociala, creaza falii sociale, pe unii ii ajuta, pe altii nu. Cei neajutati sunt undeva in penumbra.

In al treilea rand, pozitia sociala si conectivismul, relationarea ta, te ajuta sa te folosesti de media sociala pentru a-ti sustine plasa de siguranta a conectivismului/networking-ului. Ca atare poti fi un individ la nevoie, poti avea acess la tehnologie, dar daca nu faci din clasa sociala a celor interactivi, ai sansele si mai scazute. Esti artist, free-lancer, programator, lucrezi in consultanta, folosesti netul zilnic, lucrezi in publicitate, marketing, PR, calatoresti mult si ai legat relatii? Probabilitatea de a avea relatii, cunostinte si prieteni SI pe net este foarte mare si reteaua foarte extinsa. Esti ospatar, vanzatoare, sofer de taxi, florar, mecanic auto? Sansa de a avea un network consistent pe net la care sa ai acces cand, sa zicem, esti intr-o situatie extrema, este foarte mica. Si in acest fel media sociala si gradul de acces la ea determina o diviziune sociala serioasa.
Este o viziune cinica, este una corecta? Ne bucuram de media sociale, dar sunt acestea accesibile tuturor? Este accesul larg deschis? Inchei amintind un subiect de acum ceva timp: Finlanda vrea sa faca din accesul la Internet, un drept fundamental al omului.

Minte+corp=montaj dezasamblabil

De 50 de ani creierul meu este gazduit de corpul meu. Am gandit si exprimat corect ? Poate ca ar fi trebuit sa spun "mintea mea, care salasuieste in creierul meu, este sustinuta de corpul meu". De peste 50 de ani ? Da. De cate ori v-ati gandit la corpul vostru ca la un purtator al mintii, ca la un costum de haine, sa zicem ? Uneori, adeseori, niciodata ? De obicei mintea noastra nu face distinctie intre invelis si inteligenta care salasuieste acolo. Tot timpul par impreuna. Dar daca mintea mea, eul, intr-adevar, dupa moarte, isi gaseste alt corp, alt dulapior ? Daca intr-o buna zi alt eu se va naste in mintea noastra? Vreodata cand v-ati culcat, ati avut cumva macar o secunda gandul ca a doua zi corpul vostru s-ar putea trezi la activitate cu o alta minte in loc? Mai sclipitoare, mai inteligenta, mai creativa, mai...mai...si fara memoria neplacuta a unor momente din viata? Este oare imposibil? PS: Evident cele de mai sus sunt speculatii pentru un scenariu. Posibil de film.

luni, 1 februarie 2010

Fapt divers: Premierul Boc taie bugetele de publicitate ale ministerelor

De regula publicitatea pe care o cumpara institutiile publice atunci cand nu este vorba de campanii de sensibilizare, este marea publicitate in presa centrala si locala. De regula criteriile de selectie a pachetului de media buying sunt rapoartele de audienta ale BRAT. Iar cand este vorba de campanii de amploare, este licitata combinatia de radio cu TV, eventual cu OOH. Revin la marea publicitate si ma intreb, fata de ceea ce se intampla azi cu media, de ce sa cumperi publicitate intr-un ziar de cateva zeci de mii de exemplare ? Este acela vehiculul potrivit ? De ce nu este cumparata o campanie integrata, care sa combine vehicule online, social media, bloguri, situri private cu audienta (nu media). In prezent instrumentele de comunicare iti pot asigura audienta necesara, ar putea foarte bine sa nu fie situl unei publicatii ci chiar situl unei companii de consultanta, sau al catorva, extrem de vizitate. Si pe aceste situri ai vrea sa publici, de exemplu, anunturi privind apeluri pentru proiecte. Acestea fiind cele care mai adesea trebuie publicate (mai intra aici vanzari de active, etc.). Remarc deci ca institutiile publice au ramas incremenite in proiect, paradigma mediilor clasice si usor de administrat, print plus radio plus TV. Lumea s-a schimbat si stirea din presa de azi 1 februarie, cu subiectul din titlu, ne-a readus cu picioarele pe pamant. Pe de o parte sa remarcam cat de in urma a ramas institutia publica fata de vremurile pe care le traim, pe de alta parte sa ne reamintim cum se irosesc resurse financiare publice, fara rost, pentru atingerea unor tinte de audienta ce nu mai pot fi atinse azi de print. Printul pentru marea publicitate, de tipul lichidari de active, apeluri pentru proiecte finantate din fonduri europene, nu mai este relevant. Nu a murit, dar nici nu se simte bine. Sigur o ratiune a cumpararii de publicitate este si sifonarea de resurse catre publicatii pentru a le oxigena artificial, via diversi intermediari, mai profesioniti unii decat altii. Dar asta este o alta discutie.