marți, 22 iunie 2010

Roz de Balabancea sau cultura la sat

Tata este din satul Balabancea, comuna Hamcearca. Mama este din Topolog, ambele localităţi din judeţul Tulcea. Asta ca să arăt de ce mai dau o vorbă despre această zonă. Localitatea Hamcearca nu este una prea bogată şi poziţionarea ei geografică, pe o axă nord-sud, Luncaviţa-Horia, i-a adus avantaje şi dezavantaje. Avantajul este spaţiul în care există acea comunitate, între munţii Măcinului şi dealurile Niculiţelului. Este cea mai interesantă zonă în proximitatea Parcului Naţional al Munţilor Măcinului: plină de verdeaţă, între dealuri, păduri şi poteci turistice către Greci, Cerna. Dar nefiind expusă comuna a suferit şi de sindromul separării, fiind de-abia acum descoperită şi pe val.Cu paşi mărunţi recuperează. Ei, dar să vă zic ce mi s-a părut interesant la ultima vizită în localitate. Comuna are 3 cămine culturale, dotate. Şi face eforturi să le întreţină. Recent a reparat şi consolidat căminul cultural din satul Balabancea. O renovare cu care unii se mândresc, acum toată dotarea de mobilier a căminului, permite organizarea de nunţi. Da, de fapt nu mai vorbim de cămin cultural ci de o sală de mese dedicată culturii parangheliilor. Asta îmi aduce aminte că, acum 3 ani, stând vorbă cu autorităţile locale, mi s-au plâns că, la rectificarea de buget, au primit o sumă imensă pentru capitolul de cheltuieli pentru activităţi culturale şi nu au ce să facă cu banii. De ce nu le-au dat aceşti bani pentru investiţii, s-au întrebat, pentru asfaltare, etc.? Probabil că bordurile, dacă ar fi fost posibile, erau un bun debuşeu. Ei, şi capac peste sala de mese  a fostului cămin cultural, ce credeţi că a fost? Păi într-o localitate cu oarecari reminiscenţe slave-basarabene şi resturi de multiculturalitate, casele aici fiind zugrăvite cu alb şi cercevele albastre, căminul cultural a fost vopsit ROZ. Da, arată senzaţional şi este ca nuca în perete.Efectul confuziei culturale este deci perfect, maximal şi de absolută perplexitate. PINK rulz.

Bătălia cu dăunătorii

Am dat o fuga în Dobrogea, la sfârşitul trecut de săptămână. Orice ieşire dintre blocuri iţi oferă ocazia să afli o grămadă de poveşti despre lucrurile simple de la ţară. De exemplu, hârciogii sunt un dezastru pentru grădina de legume a unchiului meu Traian, fratele lui tata. A încercat de toate inclusiv unul din dispozitivele minune, cu ultrasunete, vândut în multe market-uri cu unelte pentru gospodărie. Evident, hârciogilor nu le pasă. Aşa că una din tehnici folosită de gospodari este hăituirea animalului din cuib în cuib şi asasinarea cu sapa. Rezultatul ? Unchiul meu, victorios şi molcom povestindu-mi, cu sapa într-o mână şi hârciogul zdrobit, atârnat de o bucată de rafie, în cealaltă, despre războiul său cu dăunătorii. Asta în duminica dimineaţa devreme, într-o zonă a munţilor Măcinului, cu vârful Crapcea în orizontul apropiat, departe de oraş, la doar 3 ore de Bucureşti. În nordul Dobrogei. Dintre blocuri, prin saltul în grădină, vezi că lucrurile par mai simple. Lupta cu hârciogii este esenţială. Şi mai importantă decât orice altceva.

joi, 3 iunie 2010

Moare sau nu online-ul ?

Eu as propune think out of the box sau gandirea laterala. Sau o vedere din cealalta parte. Ce pierde o publicatie online daca taxeaza accesul la continut? Nu trebuie sa corelam numarul de vizitatori unici cu impactul publicitatii asupra lor, publicat pe acel site? Daca sunt 2 milioane de unici, dar nimeni nu da clic pe niciun banner, nu se agata de nici o campanie, ajunge pe un landing page dar nu cumpara nimic, cu alte cuvinte ce semnificatie are accesul gratuit, ce obtii cu asta? Ca niste persoane consuma informatie din situl tau, dar advertiserii nu prea au folos din asta, ceva nu este in regula. Ce castiga o publicatie online daca taxeaza? Pai castiga o audienta ce sigur trece dincolo de pragul de consum superficial. Devine o audienta, un public angajat. Si nu numai taxarea in sine este un carlig. Ci faptul ca le poti oferi acestori consumatori platitori si alte produse si beneficii derivate (newslettere, suplimente de analiza speciale). Eu am vazut asta la economist.com, si ft.com este un exemplu. Si cam tot ce este bun se plateste. Doar informatiile de domeniu public sunt accesibile gratuit. Mai trebuie vazut ceva. Ce tip de continut poate fi taxat? Pentru ca si ce anume marfa primesti, are importanta in cosul de cumparaturi. Una este sa ai acces la Harvard Business Review, alta la situri generaliste. Apoi de ce trebuie sa te duci la librarie si sa iti iei carti gratuite? Pentru ca si ele ar putea fi purtatoare de publicitate, nu? Sau de ce publicatiile gratuite si la noi si aiurea, nu au reusit, chiar daca erau pe o schema de finantare prin publicitate, in exclusivitate? Pe urma mai este modelul economic: daca este un online standaalone, daca este un online integrat intr-un mix de publicatii, offline si online si TV si radio. Nu este cred suficient sa privim distinct publicatia online, pe picioarele ei, acces platit vs. acces platit. Si sa mai adaugam ceva: daca o masa critica de publisheri din aceasta lume, strang cercul si sunt tot mai multi care dau acces la presa de calitate, mai ales prin abonamente, iar cei care raman pe dinafara, sunt publisherii cu continut asa mai cultura de masa, ce facem? Eu zic ca trebuie lasati sa incerce acest model de business. Accesul la informatie de calitate, la produse informative cu valoare adaugata, trebuie platit si sustinut si cu alte scheme inclusiv publicitate.Poate este o noua era, in care intram, dupa ce s-a dovedit ca accesul gratuit la informatie de calitate nu este sustenabil doar prin publicitate. Iar Facebook arata ca si acolo este platit un pret: iti oferi gratuit datele personale, trebuie sa te inscrii in sistem si de fapt intri intr-o lume inchisa. Facebook este un cerc inchis.

Online-ul care ne ambeteaza

Poate pe unii i-a furat valul si ametiti si ambetati de toata isteria privind online-ul, chiar au crezut in ea. Cineva din domeniul comunicarii a decretat acum mai multe luni "moartea conferintei de presa". Mai este putin si se pare ca nu va mai fi nevoie sa iesim deloc din casa, nu se va mai intalni om cu om, gata, online-ul este peste noi, ne-am inecat. Riscam sa uitam ca oamenii sunt fiinte sociale si au nevoie sa se vada, sa se pipaie, sa se simta, sa isi vorbeasca. Sa se adune in grupuri, sa socializeze. Se poate si fara sa te vezi om cu om, dar ca exceptie, though. Sau "the last man".