miercuri, 22 septembrie 2010

Su nu inseamna rece !

Su ?! Su ! Cu acest cuvant am crezut ca m-am inteles cu cel care vindea bauturi la bordul vasului de croaziera in care ne imbarcasem, la malul Bosforului. Dar nu. Ce este su pentru povestea aceasta si ce talcuri are ?

De fapt mutandu-ne de la etaj, la demisol sau intr-un fel, la parterul vasului, avand la dispozitie multe banchete, protectie indaratul ferestrelor si un bar mai la indemana, am poftit la o bere rece. Pe tejghea erau insiruite dozele de bauturi racoritoare, printre care si una de bere Efes, iar undeva in spate aparatul de ceai. M-am ridicat de pe bancheta, m-am apropiat de bar. In acel moment o alta persoana era servita. Aproape fiind am auzit dialogul in limba turca intre cei doi cu privire la tranzactie. Brusc, cel care vindea, a iesit din spatele tejghelei, apoi afara, a urcat pe scari la puntea superioara. A revenit iute cu doua doze de bere in mana, brumate. Am inteles reactia lui ca raspuns la cererea clientului de a cumpara bere rece si nu din cea expusa, stiti cum, ca la noi. Aia rece este in alta parte, si pentru noi, ca ne cunoastem. Dupa care, personajul vanzator pleaca, eu raman singur la bar. Vine altcineva la vanzare. O persoana careia incerc sa ii explic ca vreau altceva decat cutia de bere de pe tejghea. Pe care am pus mana, i-am zis "rece", "cold". Nimic, nu intelegea omul si pace, dupa cum se spune. El zice: Su?! Su! zic eu, bucuros ca ne-am inteles.Vine o doamna, langa mine, cumpara doza expusa, deci eu o sa primesc din cele de sus, reci. Ia sa ma duc sus, la barul de pe puntea superioara. Ajung repede acolo, o alta persoana, cumpara si ea berea expusa. Da, dar eu, salivez, poftesc ? Bier ? Nu mai avem, da din umeri vanzatorul marinar. La naiba am ramas fara bere. Am coborat la parter, mi-a spus naduful familiei si am luat un ceai. Asta este. 

De ce am ales ca subiectul al povestirii su ? Pentru ca la doua zile dupa aceea, am realizat ce imi spunea domnul acela. Su, adica apa. Adica acea apa care este peste tot in Stambul, rece, la PET, brobonita si ofertata.

Ce face diferita aceasta oferta fata de ceea ce suntem obisnuiti sa avem la indemana, acasa, in Romania ? Este vorba de aproape-ubicuitate sau omniprezenta. Oriunde te-ai afla, pe traseele pietonale si turistice ale Stambulului, cineva, un vanzator ambulant, incarcat de recipiente de plastic cu apa aburite, este la indemana ta. In Sultanahmet, zona Hipodromului Roman, pe toate partile. La capul podului Galata precum si in zona Bazarului Egiptean. In preajma stadionului olimpic Ataturk sau mergand spre Grand Bazaar. Desigur, apa plata rece, in diverse recipiente, standard, la 0,5 litri, 1 litru sau 2 litri, si sub mai multe marci, se gaseste atat in micul negot, la mici chioscuri (foarte rar in zonele calcate de noi) sau in minimarketuri de proximitate precum Greens. Ceea ce este deosebit este ca micul intreprinzator turc, adolescent, o aduce, rece si in zeci de exemplare, la nasul trecatorului. Desigur, si in Bucuresti sau in orice areal locuit, ai ocazia sa faci o vizita magazinului si sa te dotezi, in drumurile zilnice, ocazionale uneori, din perioadele de canicula, cu un recipient PET de apa rece. Dar trebuie sa iti fie in drum, pe traseu, aceste chioscuri sau mici magazine. Ceea ce este evident nu atat de obisnuit. Si inseamna sa te abati din drum, sa stai la coada, sa astepti restul, ei nu au marunt si au si vanzari mici ca nu pot da restul la 50 lei. Ca atare, aceasta miscare simpla a intreprinzatorului mic, care munceste la negru este adevarat, de a aduce retailul la nasul consumatorului, de intelege si a fragmenta si mai mult piata, pentru a-i putea satisface dorintele celui doreste si poate sa cumpere apa rece, pare genial de simplu. Insa oferta lor, desi apropiata de client, umpland traseele pietonale si pietele, nu este agresiva. Si datorita faptului ca ofertarea a zeci de PET-uri de 0,5 litri face dificila chiar urmarirea pana la unu, a clientilor. Dar si asa, este suficient. La Stambul, trebuia doar sa vreau si sa am maruntul necesar, ca sa am apa, pentru ca era peste tot. 

Ce mai face diferita aceasta oferta in spatiul public ? Este diferentialul de pret. De-abia in acest an am remarcat, si asta dupa ce am cumparat de cateva ori apa rece in PET-uri brobonite, diferenta de pret intre retailul de intimitate, i-as putea spune, si cel de proximitate. La minimarket, un PET de 0,5 litri, costa in functie de brand, intre 35-50 kurus, iar micii intrepriznatori o vand peste tot cu acelasi pret: 1 lira turceasca. Diferentele sau pragurile se pastreaza si la celelalte cantitati imbuteliate. Vreau sa remarc aici nivelarea pietei si intelegerea tacita. Pe o arie larga, oriunde te-ai fi lovit de aceasta oferta de apa, la botul calului, pretul era acelasi: 1 lira turceasca. 

Si aici am o observatie: talentul de a forta piata si a stabili un pret de transfer din minimarket la retailul de intimitate, de la simplu la dublu. Asta da forta de vanzari. Ti-e sete, este soare orbitor, ai umblat ca naiba prin oras in diverse locuri, sa vizitezi diverse obiective. Apa, apa !!! Apa?! Da, uite pe cineva care vinde apa rece, cu broboane pe sticluta! Cat costa ?! 1 lira? Yes, give me one! Asadar o masa intreaga de vanzatori reusesc sa marcheze profitul, aducand apa, de la minimarketul ascuns dupa geamia de langa Bazarul Egiptean, pina la nasul tau, cand iesi din pasaj, dinspre podul Galata, dupa 2 ore croaziera pe Bosfor. Sau in alte spatii urbane care nu permit ca chioscurile sa iti stea in drum. Acum, ce sa va zic, nu am vazut chioscuri in drum, la turci, cel putin pe unde am fost. Trotuarul este trotuar.

Ce am mai observat si nu imi explic. Oriunde, la orice ora, in orice cantitati, ofertele erau constituite de apa in zeci de recipiente PET stivuite, brobonite. Cum naiba erau tot timpul reci, peste tot, in gramezi, oriunde te-ai fi uitat ?! Imaginati-va un stop cadru foto pe care il iei si il muti de colo-colo, ca un deja vu. Ciudat dar si minunat. Si pareau a avea in dotare aceleasi vitrine frigorifice, turcesti, care sunt pe piata romaneasca. La ei insa, functioneaza.

Si inca cateva vorbe despre ultima diferenta. Este cea determinat de atitudine, spirit antreprenorial, cerere si oferta. Ceea ce este vizibil in Turcia, in mod onest, la tot pasul, nu se intampla in Romania. Dupa ce ati avut rabdare sa cititi randurile mele, reflectia despre apa rece, pura si simpla, incercati daca sunteti locuitor de oras, la Bucuresti sau in alta parte: vi s-a bagat cineva in suflet, dar mai cu blandete totusi, sa va vanda apa rece in cantitati ca pentru grupuri de 25 de persoane ? De exemplu in Bucuresti, pe ici pe colo, niste autoritati locale au ridicat corturi, pazite de Politia comunitara, in care gasesti, la distribuitoare de apa, apa plata, dar calda. Au disparut fantanile cu apa, acelea de iti potoleai setea din reteaua de canalizare, ma rog, alte vremuri. Dar intreprinzatori, din aceea din patura saraca, care traieste din ajutor social, dar gaseste o oportunitate de a intreprinde ceva ca sa satisfaca o cerere potentiala, si sa marcheze onest profitul, eu nu am trait si vazut. Si poate nici voi. Cel putin in Bucuresti. De ce ?! Nu stim inca de ce turcii misuna si muncesc ca niste furnici sau traiesc pur si simplu, iar in tara mea, lumea se lamenteaza si intinde mana la semafor, cu copii in brate sau exhiband handicapuri dureroase, dar imorale.

Su ?! Su !

duminică, 19 septembrie 2010

"Fish-kebab! Fish-kebab! Fish-kebab!"

Am asteptat un an, de la calatoria noastra de anul trecut, la Stambul, sa revenim pe malurile Bosforului, ca sa sedem la fata locului si sa mancam fish-kebab. Turcii intreprinzatori ai locului, i-au dat un nume amestecat, anglo-neaos, pentru ca rapelul la fondul cultural international al masei de turisti, care se gaseste de regula trece prin spatiul de ofertare, in zona portului, sa inteleaga despre ce este vorba, sa adaste, sa studieze oferta si sa cumpere. O solutie de marketing facila dar si cu rezultate, clientii sunt atrasi cu aceasta strigare. As fi preferat ca ei sa numeasca preparatul asa cum este cunoscut in limba turca. Cum intri in contact cu fish-kebab-ul ? Locul in care am dat noi peste aceasta oferta, este la intoarcerea din croaziera de pe Bosfor. Practic este inchis un cerc al cunoasterii. Ne-am imbarcat in acea dimineata de joi 9 septembrie, pe nava care te plimba pe o latura a Bosforului, pe partea cu Palatul Dolmabahce, pana la primul mare pod, si apoi te aduce pe partea cealalta inapoi. Aceasta bucla te porneste dintr-o parte a podului Galata, si te lasa putin mai sus, inaintea podului. Ca sa ajungi la imbarcare, iei de la Sultanahmet tramvaiul care te duce la Kabatas si cobori la statia Eminonu, fiind cam 4 statii. Plecarea in cursa si intoarcerea se fac in zona Bazarului egiptean sau Bazarul cu mirodenii, cum este cunoscut. Asadar vaporasul ne-a luat, ne-a plimbat si apoi ne-a lasat in partea celealalta a podului. Aveam doua variante. Sa cedam la oferta de fish-kebab din locul de debarcare sau sa mai mergem un pic, spre iesire, ca sa aderam la spectacolul mai grandios de la iesirea din autogara, intr-u spatiu mult mai larg ? Avem cateva imagini publicate in Google Picasa, ca sa vedeti ambele locuri de servire. Si ca intelegeti sistemul el functioneaza astfel. O ambarcatiune mai modesta sau mai cu pretentii, cu ofertanti imbracati obisnuit sau mai cu zorzoane, in echipa de 3-4, este ancorata la malul apei. In timp ce pasagerii fac sir spre iesire, acesti intreprinzatori striga si te imbie sa cumperi fish-kebab. Este organizat un colt de servire, cu mese mici, cate 4 scaunele, umbrele. Pe mese se afla un suport de servetele, un recipient mare su sosu de lamaie (asa scrie pe flacon, sosu). Cred ca si scobitori. Te asezi, dai comanda, raspunzi la intrebarea si semnele din limbajul internationala, daca vrei si "de toate". Fish-kebab este in fapt peste fript la tabla, specia hering, care raspandeste un miros placut si atatator. Mai atatator decat al micilor si as fi preferat chiar sa nu simt cumva miros de mici pe acolo. O persoana prelucreaza heringii, alta ii pune la fript, o a treia taie paine, o jumatate, la mijloc. Pune pestele, fript, desfacut la mijloc, in bucata de paine. Adauga rosii si ceapa, si cu o viteza extrema, iti serveste 3-4 bucati. De regula, se mananca in grup, intotdeauna, la o masuta sunt mai multi membri ai unei familii. Pofta vine vazand si este transmisibila. Diferenta dintre cele doua puncte de servire este data de locatie. Produsul este la fel de bun. Nu numai locul, dar si spectacolul  este diferit si mai atractiv, la locul de servire de la picioarele podului. Vasele sunt colorate, au ornamente aurite, se balanseaza groaznic, se striga oferta, sunt sute de oameni la masute si fiind un pasaj in apropiere, cu niste gradene de beton, zeci de ale persoane care nu au apucat un loc, in grupuri de 2-3-4, stau asezati si infuleca fish-kebab. Mai este o diferenta dar si un plus pentru fiecare loc de servire. Obiceiul culinar local, de servire, este ca, dupa ce ai infulecat hamesit, portia ta, sa iei o acritura. La punctul de coborare unde ne-am oprit noi sa mancam, la revenirea din croaziera, aveam la dispozitie, pe langa sucuri la doza, si niste sticlute de 250 ml cu ceva lichid rosu. Asa ca alegerea mea, care caut mereu chestii locale, pentru bautura de acompaniament a fost sa cumpar o sticluta din acelea. Supriza sau nu, cand am baut am descoperit ca este o zeama iute, acra, de varza la butoi. Zeama de muraturi, bauta dupa fish-kebab. Si ne-am amintit, din experienta anului trecut, ca are sens. In 2009, in cealalta parte, niste personaje echipate in stil otoman, avand sub stapinire un fel de cutie pe roti, cu vitrina, care are un vas in centru, umplu si vand, la viteza, paharele de plastic, cu varza rosie, varza alba murata, cu un bat de plastic. Stack-uri de paharele de plastic, asteptand cuminit clientii. Atunci cand termina de mancat sandvisul cu peste, localnicii cumpara un paharel din acelea (sau ca dincolo, o doza) si taie pestele fript inghitit la repezeala, cu muratura. Iute, acra si sarata. Si pentru toata aceasta experienta, am vrut sa ajung din nou la Istanbul, fie binecuvantat!

vineri, 17 septembrie 2010

La Stambul cu Al Jazari: "1001 de inventii. Mostenirea culturii musulmane in lumea de azi"

Istanbul este in acest an 2010, Capitala Culturala Europeana. La pachet, in primul rand, cu Pecs (Ungaria) si Essen (Germania). Gasiti mai multe la http://www.en.istanbul2010.org. Anul acest am tras o fuga pana la Stambul, sa ne miram si bucuram de concertul U2, dar si sa o ducem de manuta pe Cristiana sa mai vada ceva istorie, din Bizant si Imperiul Otoman, la fata locului.

Stiati ca instrumentarul chirurgical contemporan, catgut-ul, modelul camera obscura, modul de scriere a cifrelor, zborul cu aripi, au fost gandite oameni de stiinta musulmani ?

In Sultanahmet, chiar in spatiul liber, destul de generos, pe latura din dreapta a Ayasofya-Aghia Sophia-Sfanta Sofia, era ridicat un cort imens. Care a stat in calea privirilor noastre si duminica seara, in ziua sosirii la Stambul, si in celelalte zile. Fiind cazati in zona istorica a orasului, ori de cate ori ne planificam un traseu si recurgeam la mijlocul de transport in comun, traversam zona care includea Hipodromul roman, Suleymaniye Camii, etc. Deci cortul mare. Si nu prea solicitat la intrarea, cozile nu erau foarte mari. Mi-am zis in gand, studiind de cate ori treceam pe langa el, ca este o chestie legata de CCE. O fi pe bani, ce-o fi ? Si tot treceam si mai ales vedeam, en passant, din tramvai. Dupa cateva drumuri m-am dumirit cu privire la titlul expozitiei si deci denumirea ei. Apoi in cursul unei alte treceri, pe seara, era marti, am vazut ca era intrarea gratuita si pana la ora 3.00. Dimineata. Deci se poate, si am intuit ca are legatura cu ceva, interesant de vazut. Daca este gratis, este ocazional, si se poate si mai tarziu, dupa ce am ajuns la Berce Hotel si ne-am tras sufletul, le-am propus vecinelor de cazare, sotiei si fiicei mele, sa iesim pe la 22.00 sa mergem la expozitie. Acord total, desi sub influenta oboselii de peste zi.

Ne-am luat deci de mana, am urcat spre Arasta Bazaar, si inca un pic, am ajuns la Hipodromul Roman, si tusti la cort. Nu eram foart multi, era tarziu. Am asteptatvreo 15 minute, unele persoane au renuntat, coada a mai avansat. Dar cum se numea expozitia ? Am uitat sa va spuns: "1001 inventions. Disocver the Muslim Heritage in our world". Mi-am zis ca va fi interesant. Da, va spun acum, a meritat. Pentru ca tot conceptul era minunat gandit. 

Participarea la eveniment a avut trei parti. Prima parte a fost proiectia filmului cu acelasi nume, "1001 inventions". Am intrat, ne-am asezat intr-un spatiu organizat ca o sala de proiectie, cu niste banchete simple, tari la sezut. In fata unu ecran de proiectie.

Filmul, cu Ben Kingsley in rolul principal, a durat cam vreo 14 minute. El se transforma in cursul actiunii, dintr-un profesor tutore contemporan, intr-un personaj arab pe nume Al Jazari. Care ia de mana cativa liceeni adolescenti, aflati in mijlocul tehnologiei si al gadgeturilor, avand ca tema de documentare liceala "impactul dark ages asupra lumii moderne". Si le explica ca trebuie sa vada nuantele. Invocand personaje din trecut, Ben le arat si le povesteste cum multe din dispozitivele moderne, inventiile inglobate in ele, scrierea numerelor, au fost de fapt creatii originale ale unor ganditori mulsulmani, cu cateva secole in urma.

Partea a doua, a fost constituita de o oferta de aparate/instrumente/activitati, multimedia si interactive, care, rand pe rand, punea vizitatorul sa experimenteze, sa ghiceasca, sa fie testat asupra cunostintelor sale, fiind supus unei experiente complete cu privire la conceptele transmise de realizatorii expozitiei.

Finalul, era o carte despre cele 1001 de inventii. Spre deosebire de restul expozitiei, aceasta era spre achizitie. 

Imediat dupa terminarea Ramadanului, ultima zi a fost miercuri 8 septembrie, au navalit turistii in oras. Si am vazut o coada imensa la cortul cu pricina. Succes garantat. Iar in seara de marti cand am vizitat noi expozitia, am avut parte de ultima vizitare, pentru ca, dupa noi, desi programul era pana la 3.00, au inchis.

Organizatorul si realizatorul expozitiei este o fundatie britanica, care a obtinut finantare din fondurile alocate programului, pentru proiect, numele ei fiind Foundation for Science, Technology and Civilisation (FTSC).

Informatii de detaliu se gasesc la http://www.inventions1001.com. O versiune a filmului se gaseste la http://www.1001inventions.com/media/video/library


International Awards:




► Grand Winner for Best Film (New York Film Festivals, 2010)
► Gold Winner for Best Film in Society and Social Issues (New York Film Festivals, 2010)
► Gold Winner for Best Film in Arts and Humanities (New York Film Festivals, 2010)
► Gold Winner for Best Direction (New York Film Festivals, 2010)
► Gold Winner for Best Writing (New York Film Festivals, 2010)
► Gold Winner for Best Film for an Event Venue (New York Film Festivals, 2010)
► Silver Winner for Best Narration and Performance (New York Film Festivals, 2010)
► Silver Winner for Best Cinematography (New York Film Festivals, 2010)
► Finalist Certificate for Best Original Music (New York Film Festivals, 2010)
► Gold Award for Best Education Film (IVCA, London 2010)
► Gold Award for Best Photography (IVCA, London 2010)
► Silver Award for Best Drama (IVCA, London 2010)
► Silver Award for Best Original Music (IVCA, London 2010)
► Grand Winner for Best Education Film (World Media Festival, Hamburg 2010)
► Gold Award for Best Education Film for Schools (World Media Festival, Hamburg 2010)
► Gold Award for Best Education Film (US International Film Festival, Los Angeles 2010)
► Gold Award for Original Music (US International Film Festival, Los Angeles 2010)
► Gold Award for Specialty Production (US International Film Festival, Los Angeles 2010)
► Gold Award for Best Writing (US International Film Festival, Los Angeles 2010)
► Silver Award for Best Direction (US International Film Festival, Los Angeles 2010)

Hamzabeyli

Hussein, sotul Anei, ne-a facut cunoscut un nou traseu spre Turcia. O harta care se numeste Romanya' dan Turkiye' ye Sila Yolu. Pe harta avem iesirea din Bulgaria prin punctul de frontiera Lesovo (BG) si intrarea in Turcia prin Hamzabeyli (TR). Sa va spun povestea.

Credeti ca este simplu sa traversezi Bulgaria ? Dupa cum ati auzit, poate, nu este. Am calatorit de cinci ori pana acum in Turcia. De trei ori, la Kusadasi, in partea de sud a Turciei, la Marea Egee. Si de doua ori la Istanbul. Din toate cele cinci deplasari, patru le-am realizat cu masina noastra. In total, daca ma gandesc bine, cam 5.000 de km. Deci drumul prin Bulgaria, doar, ne-a oferit experienta a 2700 de km. Varul meu, Nicusor, care a fost primul nostru indrumator, ca ghid turistic, ne-a dat indicatii asupra rutei. La prima plecare am reusit sa ajungem in cealalta parte a tarii. La intoarcere parca nu mai fusesem pe acolo. Si apoi, in celelalte doua calatori de-a lungul Bulgariei, drumul de la sud spre nord, era cu surprize. Mereu rataceam undeva pe o scurtatura. Niciodata drumul la intors nu este acelasi cu cel de la dus, doar si pentru faptul ca se schimba perspectiva. Ce era pe stanga, trece pe dreapta si viceversa.

Dar intotdeauna mirajul a fost sa aflam si sa parcurgem "cel mai scurt drum", sa ajungem in Turcia. Desigur, dorinta calatorului si mai ales a soferului, de a scapa cat mai repede, si mai ales pe lumina, de corvoada condusului la drum lung. Am cautat adesea sa aflu care sunt alte treceri de granita intre Bulgaria si Turcia. Totdeauna iesisem pe la Kapitan Andreevo (Bulgaria) si intrasem in Turcia pe la Kapikule. Mai stiam de o iesire pe traseul care te duce, pe E70 la Varna, Burgas si apoi in sud. Cum am spus, in fiecare an am cautat cel mai scurt drum. V-ati gandit la Via Michelin? Ntzz! Nu stie toate drumurile, de exemplu, nu vedea, nu avea traseu de iesire pe la Hamzabeyli. Am generat traseu economic, rapid, cu vederi, si nu vroia sa iasa pe la Hamzabeyli. Poate Microsoft Route ? Am o editie mai veche, oricum era neactualizata. Am primit anul trecut pentru dotarea mea, dar mai ales usurarea parcurgerii drumurilor lungi cu familia, un sistem GPS. Care se misca mai greu, mi-era teama sa ma bazez pe el. Cu toate astea am pariat pe o upgradare. Si am schimbat cardul de memorie SD de 512 Mb, cu unul nou de 2 Gb. Am transferat tot softul pe acesta si da !....ca sa stiti si voi daca sunteti intr-o situatie asemanatoare, se misca mai repede. Cu toate astea nu aveam incredere in el. Cu trei zile inainte de plecare, in 6 septembrie Cristiana a imprumutat un GPS mai la zi, cu ecranul mai maricel. Si vreau sa va spun ca doua surse mi-au confirmat traseul spre Hamzabeyli.

Hussein, pacea lui Allah fie asupra lui, mi-a dat o harta simpla care scotea in evident numai traseul, tiparita si finantata de cateva companii turcesti, tocmai pentru conationalii lor care traverseaza Bulgaria. Erau date indicatii personalizate si chiar indicata, la Omurtag, moscheea, posibilitatea de a te ruga. Harta dadea traseul dorit, extrem de simplu si, precum harta lui Piri Reis, ne confirma faptul ca exista cel mai scurt traseu Romania-Turcia. Cat credeti ca are ca lungime ? 308 kilometri. Da, celelalte aplicatii precum Via Michelin, dadeau celelalte rute prin Stara Zagora sau Nova Zagora, de peste 450 de kilometri. Misiunea noastra era sa gasim distanta cea mai scurta spre Turcia. Pentru ca intrand in Turcia, aveam la dispozitie circa 230 de kilometri de autostrada, Avrupa Otoyolu sau O-3, pana la Istanbul. Am mai beneficiat, pe langa harta primita de la Hussein, de harta generata de Booking.com, chiar din mailul de confirmare a rezervarii. Traseul era super ok si includea axa Ruse-Hamzabeyli. Am introdus coordonatele in sistemul GPS, cu care apoi am constatat o dificultate. Nu stia sa ocoleasca orasele. Cu alte cuvinte imi spunea sa ma intorc de mult ori, daca treceam pe langa localitatile din Bulgaria. Sau uneori spunea sa o iau la dreapta dar nu era nici un drum la dreapta, de fapt era o curba. Si am comutat asistentul vocal de pe limba roman pe limba engleza, pentru ca compania producatoare, folosind probabil un soft automat de traducere a tradus "follow next" cu "pe urma". Si vocea spunea "...pe urma" si se oprea. Pe urma ce? De-ale vanzatorilor de sisteme si aplicatii GPS. Oricum, nu va bazati numai pe sistemul GPS, luati o harta si daca este posibil, tiparita chiar de o companie din tara de tranzitat. Aia stiu ce drumuri au pe la ei, last hour! 

Si acum sa va spun traseul, ca il stiu pe de rost: Ruse-Razgrad-Targoviste-Iambol-Omurtag-Kotel-Elhovo-Lesovo-Hamzabeyli. Este un drum care merge spre Varna, cum iesi din Ruse, dar apoi faci spre Razgrad la un moment dat. In rest te duce drumul inainte.

Hamzabeyli este un punct de frontiera curat, modern, neaglomerat. Incercati ! Dupa aceea urmeaza Turcia!