joi, 19 ianuarie 2012

Cele 26 plus unu feluri de a falsifica mierea

Pentru a ne apăra, trebuie să știm. Mierea se falsifică, scriu specialiștii, prin adăugarea de: zahăr alimentar, zahăr invertit artificial, sirop de glucoză, izosiropuri, melasă, zaharină, dulcină, aspartam, ciclamați, amidon, gelatină, clei, substanțe pectice, gumă, caramel, culori de anilină, acid salicilic și sărurile lui, acid benzoic și sărurile lui, bicarbonat de sodiu, carbonat de sodiu, hidroxid de sodiu, polen de flori recoltat manual, polen recoltat de albine, extract de malț sau culturi de drodjii. Și mierea falsificată se poate obține de la albine hrănite cu zahăr. Suntem siguri că nu suntem înșelați la piață, există vreo instituție publică care ne apără ? Cât ar costa, ca noi consumatorii, să aflăm și să ne apărăm ? 

Unii când se hrănesc, își pun întrebări

Dacă vă pricepeți la falsificarea mierii, nu este nevoie să citiți mai departe. Cel mult o să vă mustrăm de la distanță, spunându-vă, fără ură: ”Rușinică” ! Dacă sunteți cei care adesea ați cumpărat un borcan cu miere, dar nu v-ați pus întrebări, este cazul să continuați ! Slow Food promovează hrana în serie mică, care provine din modul de producție tradițional, susținând astfel micii producători, micii fermieri. Unii oameni dacă pot, profită de sănătatea altora. Unde ne aflăm azi în România, care este situația ? Ei bine, nimeni nu ne poate spune cu claritate cum stăm cu falsurile alimentare ! Despre care am aflat cu surprindere ce scrie în cărți. Că se poate falsifica cu vârf și îndesat. Falsă miere, falsă miere, dar fără durere ? Ne-am pus adesea două probleme, la asociația noastră, Grupul de Inițiativă Radu Anton Roman. Unu. Ce anume poate fi considerat produs tradițional, cum se verifică asta ? Ministerul Agriculturii a inventat o procedură birocratică, fără nici un control ulterior, pentru a da adeverință la tot felul de produse care numai tradiționale nu sunt. Doi. Cum să facem să aflăm dacă un produs alimentar, pretins tradițional, cu metode tradiționale, este sau nu este falsficat. Ce am aflat v-am spus mai la început. La Universitatea Dunărea de Jos-Galați se predă despre cum pot fi combătute falsurile alimentare. În cartea “Controlul falsificărilor produselor alimentare”, doamna conf.univ.dr. Gabriela Râpeanu dezvăluie felurile, zicem noi criminale, de a prepara și a pune pe masa oamenilor, hrană falsificată din carne, lactate, piper, cafea, etc.

La pușcărie cu falsificatorii hranei

O întrebare de final, pentru cei cărora le pasă. Dacă falsificatorii de bancnote sunt duși la închisoare, de ce nu se petrece la fel cu falsificatorii de alimente ? Poate să întrebăm Guvernul, poate să întrebăm Ministerul Agriculturii, poate să întrebăm Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor, poate Ministerul Sănătății ? Poate pe cine ? Tăcere….Despre asta o să vorbim la “Viața Satului”, de la 11.30, duminica asta...

luni, 16 ianuarie 2012

Dl. Valeriu Steriu, viitorul ministru al agriculturii ?

Săptămâna trecută, dl. Valeriu Steriu a publicat un punct de vedere în Capital, aici Perspectivele agriculturii româneşti. Mi-am dat și eu cu părerea. Astfel.

Dl. Steriu atrage atentia asupra faptului ca asa cum este conceputa PAC, nu se mai poate. Este deci nevoie de o reforma a Politicii Agricole Comune, UE fiind acum in cursul exercitiului comunitar de redefinire a ei, si implicit de reasezare a bugetului. Dl.Steriu il sustine astfel prin pozitia sa de sustinere a reformei,  pe dl. comisar Ciolos, in ce priveste PAC. Pe masa de lucru a mai multor ministri ai Guvernului Romaniei, se afla un Memorandum, care, odata ce va fi adoptat, va fi orientarea pe care o va sustine dl. Tabara la reuniunile consiliilor de ministri de resort, pe subiectul reformei PAC. Aceasta este contextul in care dl. Steriu isi face cunoscut punctul de vedere si pentru ca, nu are de fapt o pozitie de oficial public. Este un punct de vedere (si vedeti in situl MADR, Memorandumul, numele lui Steriu nu apare acolo). Mai trebuie adaugat ca dl. Steriu este si Presedintele Comisiei Prezidentiale privind agricultura si dezvoltarea rurala. Este de asteptat ca aceasta Comisie sa dea publicitatii Raportul, inainte de clarificarea unui punct de vedere national, tocmai pentru a transmite un semnal de la palatul Cotroceni. Probabil ca unele din ideile principale publicate in acest articol de fond, sunt si cele din Raport: problema nefiscalizarii agriculturii, a lipsei de comasare a terenurilor, a lipsei unor outputuri de calitate. Fiscalizarea, daca va fi adoptata, ca abordare, va fi un mare scandal, pentru ca toata lumea se va gandi la patrunjel. Dar uita de costurile sociale ale sustinerii taranilor. Sa le dam ceea ce merita, recunoastere si pretuire, insa sa platim toti la fel. pentru sustinerea societatii. Apoi comasarea, este si o problema de incurajare a asocierii, chiar prin cooperative de productie, consum, etc. Iar ceea ce se spune in ultima propozitie este clar: este nevoie de viziune. Din pacate tot ceea ce se face in Romania, este pe termen scurt, doar in cadrul PAC; nu avem o politica nationala clara in ce priveste agricultura si mai ales dezvoltarea rurala. Nu cate tone de griu la hectar este important sa obtinem, ca nu suntem o tara bananiera, ci care este hrana care ajunge pe masa romanilor, din ceea ce se produce, calitatea ei, si cum anume incurajam mediul rural sa existe in continuare. Orientarea doar spre agricultura industriala si doar spre industria alimentara, este in fapt o lipsa de viziune. Iar in ce priveste o asa zisa criza a alimentelor: este o problema de cum ajunge hrana la oameni, este vorba de bani si cunostinte de a face agricultura. Iar despre securitatea alimentara: eu cred ca este o gogorita care ascunde de fapt drenarea subventiilor spre marile ferme. Drenare legala, este adevarat. PS: Daca lispseste viziunea, la cine se refera dl. Steriu ? La dl. ministru actual? Se va petrece o remaniere si dl. Steriu va deveni ministrul agriculturii ? Din toamna ?

Ouăle de la sibieni sunt mai naturale, știați?


Slow Food înseamnă să alegi responsabil ce să mănânci. Așa că am dat o raită prin piața noastră, săptămâna trecută, numai astfel poți găsi subiectele potrivite. Și am aflat câteva povești interesante despre banalele ouă de găină. Despre culoarea ouălor, despre găinile de fermă și despre ce aduc sibienii, la oraș, spre vânzare. Și mai ales, despre faptul că, uneori, dacă ești curios cu privire la ceea ce mănânci, este bine să pui întrebări. Deși multe persoane, doar vânzători, se uită chiorâș la tine, când ești prea insistent.

Găinile nu mai ouă, zic țăranii, ce-i de făcut?

Mai merg și eu din când în când la țară, în nordul Dobrogei.  Suntem țărani la rădăcini, aproape toți. Am fost surprins când, în vizită odată la mătușa mea Victorița și apoi la vărul meu Marin, nu am putut savura ouăle de țară, de-ale locului, pentru că găinile, mi-au spus, nu mai ouă. Nu mai auzisem asta. Soluția lor a fost, imediat, procurarea de ouă de la magazin. Locul este unul îndepărtat relativ de civilizație, totuși se găsesc ouă de vânzare. Nu a fost plăcut să ajung la 300 de kilometri de București, să mănânc ouă ochiuri de la combinatul de păsări. Din fericire, Mihail Kogălniceanu și Costake Negruzzi, au pus deoparte, într-o carte, soluția. Încă din 1841, în cartea Carte de bucate boierești – 200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi boierești, cei doi oameni politici scriau despre cum să păcălești natura, ca găinile să ouă tot anul. Ca să aflați, trebuie să o cumpărați. Soluția Kogălniceanu și Negruzzi este în capitolul „Mijloc ca să se ouă găinile în fieștecare vreme a anului.

Sibienii sunt cei mai buni în materie de ouă

Suprinzător sau nu, reputația produselor de la Sibiu este imensă, însă din păcate speculată grosolan de diverși vânzători înșelători, în toată țara, în dauna adevăraților producători. Dar asta este o altă poveste, oamenii din județul Sibiu nu fac ceea ce trebuie, în limita legii, pentru a-și proteja produsele, prin ANPC, la OSIM sau la Uniunea Europeană. Povestea mea este aceea că, tot în piață fiind în weekend, am observat că o tânără întreba în cele două magazine cu așa zise produse de la Sibiu, dacă au și ouă de la Sibiu. De ce, am întrebat-o eu? „Pentru că așa cred, ouăle de la sibieni sunt mai naturale”. Deși ne poate amuza explicația asta, înțelegem cât de puternică este așteptarea oamenilor pentru o hrană cât mai naturală. Și cât de mult leagă ei aceasta, de mitul Sibiu”. Autosugestia este atotputernică.

Ce și câte culori au ouăle și de ce?

Este pentru concursul „Vreau să fiu găinar miliardar. Nu știu dacă v-ați întrebat vreodată. Eu da, chiar săptămâna trecută, am pus vânzătoarea de ouă în dificultate: de ce unele ouă sunt roșii și altele albe ? A fost stupefiată. Așa sunt ele, ce întrebare este asta?” M-am documentat și am aflat că ouăle din lumea bună, au culoarea de la alb spre roșu întunecat, pe o scară de la 1 la 9. Ouăle albe sunt de la găinile de rasă Leghorn, Campina, Ancona. Cele închise la culoare, așa precum cele de la noi, abia primul pas spre coaja închisă la culoare, sunt de la găinile de rasă Rhode Island Red. Restul nu contează, pentru că după cum știm, în România suntem cam sărăcuți în alimentație. Suntem hrăniți cu alimente trase la copiator. Că așa este la români. Hectolitri de grâu dar nu alimentație de calitate. Hai poftă bună la alea două feluri de ouă de la combinat!

luni, 9 ianuarie 2012

Un consumator român a primit o scrisoare de la The Economist

"Mi-am făcut timp să vă mulțumesc pentru că vă continuați abonamentul la The Economist". Niciodată, pentru un preț atât de mic, 36 euro pe trimestru, nu mi s-a spus așa ceva, într-o banală scrisoare de o pagină. Pentru unii poate părea o propoziție de la cursurile despre cum să scrii scrisori în marketingul direct sau poate părea că stau prost cu psihicul. Iar consumatorului comun din România îi poate părea ceva de neimaginat. Contextul este important. Mi-am continuat, recent abonamentul la compania de telefonie mobilă (îl am din 2004), tacit, și nici măcar mersi nu mi-au zis. Tacit prelungesc contractul la multe alte companii de servicii, chiar dacă a expirat termenul. Poate fi un semn de comoditate, poate fi un semn că totul este bine. Pentru furnizorii respectivi. Dar nici măcar un mulțumesc, pentru că am rămas clientul lor, deși puteam să schimb furnizorul ? Sunt abonat al revistei The Economist, de peste un an. Poate nu este mult și poate alții sunt abonați de mai mult timp, la publicații cu mult mai importante și mai scumpe. Poate că sunt un pic rămas în urmă, însă plăcerea de a răsfoi o gazetă atât de economic liberală și democratică în viziunea ei asupra lumii, pentru mine nu poate fi egalată. De aceea țin la The Economist, pentru că fiecare bănuț pe care îl cheltui precum și fiecare minut petrecut între rândurile fiecărei ediții, sunt neprețuite. 

duminică, 1 ianuarie 2012

Propuneri pentru noul an 2012

Prima propunere

Daca ati facut macar cativa oameni fericiti in anul care a trecut, daca ati inspirat macar citiva oameni sa faca lucruri bune, continuati, asta va doresc in 2012...!

Propunerea a doua

Cu speranta ca nu sunteti nici sub cod rosu nici sub cod portocaliu si ca nici nu o sa ne preocupe asta in acest an, va uram la multi ani!